URS a devenit organizație cu acte în regulă

Agenția pentru Registrele Economice a admis cererea de înființare a Uniunii Românilor din Serbia (USR) și înscrierea acesteia în registrul asociaților din Serbia, anunță Alexandar Najdanovici și Dorinel Stan, președintele, respectiv, vicepreședintele organizației. Decizia de înființare a fost emisă în 24 martie 2017 și menționează că sediul central al URS se află la Bor.

În pofida piedicilor, greutăților și obstacolelor, a fost depășită şi ultima barieră în procesul de lungă durată privind înregistrarea UNIUNII ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS) la Agenția pentru Registrele Econimice de la Belgrad” se arată într-un comunicat al organizației.

Organizațiile fondatoare ale URS sunt Românii Independenți din Serbia, Renașterea Românilor din Serbia, Asociația Uniunea Românilor, Asociația Familia, Asociația Banatica, Inițiativa Românilor din Serbia, Centrul Cultural Infirmativ al Românilor, Uniunea Românilor din Serbia „Dunărea”, K.U.D. „Aleksa Nikolici”, Asociația pentru Tradiție şi Cultura Românilor „Dunărea”, Asociația Cadrelor didactice de Etnie Română şi Asociația Curcubeul.
Ziua de 1 Decembrie 2016 va rămâne în memoria colectivă a românilor din Serbia, reprezintă un act istoric prilejuit de Unirea celor mai importante și reprezentative asociații românești din Timoc şi Voivodina, într-o alianță unica românească – UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS)”, se precizează în comunicat.

La asocierea Uniunea Românilor din Serbia pot adera şi alte asociații cu prefix românesc, organizația bazându-se pe elementul strict românesc, păstrarea și afirmarea filonului românesc pe întreg teritoriul Serbiei.

În acest context, Uniunea Românilor din Serbia anunță că va lua poziții ferme şi milita pentru o strategie unică și decisivă în complexitatea dualismului românesc în Timoc și Voivodina: “O singură voce românească pe întreg teritoriul Serbiei – URS-ul va stopa procesul de înființare permanentă a diverselor organizații, congrese în sudul Dunării, care au drept scop fragmentarea şi slăbirea forței de coeziune a românilor din Serbia. URS-ul apără și reprezintă interesele majore românești din Serbia, reunește asociațiile de pe întreg teritoriul Serbiei cu accentul pe colaborarea cu autoritățile din Patria Mamă”.

În încheiere, asociația subliniază faptul că primul factor al relației URS-ului cu România îl reprezintă corpul diplomatic românesc din Serbia și instituțiile abilitate cu românii de pretutindeni și mulțumește tuturor celor care au sprijinit demersurile, în ciuda presiunilor potrivnice constituirii acestei alianțe românești în Serbia.